EXCLUSIV | „Tati, dar pe ce plajă ai debutat?”. Și-a dus copiii la stadionul unde a început fotbalul, dar a făcut cale întoarsă, șocat de starea în care a ajuns. „N-am putut să le arăt așa ceva. Doare foarte mult” | VIDEO & FOTO

Redactor:
Daniel Anghel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primii pași pe terenul de fotbal le rămân întipăriți toată viața în suflet celor care se logodesc cu sportul pe care-l urmează cu pasiune și după ce se retrag de pe scenă. Din postura de antrenori, impresari, oficiali sau simpli fani ai echipelor la care au debutat, oamenii născuți pentru fotbal trăiesc emoțiile în diferite feluri atunci când interacționează, după ani buni, cu firele de iarbă care încă mai păstrează crampoanele vremii. În Bacăul anilor 80, Ion „Gogu” Munteanu, fost mare jucător la FCM, U Cluj sau Reșița, îl lua de mână pe puștiul său, Vlad, născut în zorii anului 1981, pentru a-l trece terenul spre marea performanță.

Cu mănușile vremii, micul Vlad aplauda din tribune, pe un ger de crăpa și marmura, raidurile ofensive ale lui Scânteie sau pasele luminoase ale lui Gheorghe Burleanu, mijlocaș cu ștaif al vremii, tatăl actualului președinte FRF. Era perioada în care „Municipalul” din Bacău era plin ochi, iar ascultători din toată România stăteau cu urechile lipite de radio pentru a auzi fiecare descriere a marilor comentatori de la „Fotbal minut cu minut”.

Munteanu Jr. nu știa că va ajunge la Dinamo, prin Bundesliga față în față cu Schweinsteiger, Van Bommel sau Sagnol sau prin Hexagon, însă a urcat treptele firești ale performanței și mânat de vuietul de pe stadionul din Bacău. Cadrele i se derulează acum cu încetinitorul prin fața ochilor și obișnuiește să le povestească puștilor săi, David și Filip, câte puțin din ce mai reține din tabloul anilor 80 – 90.

A jucat doi ani în primul eșalon la FCM, promovat de Florin Halagian la trupa patronată de Dumitru Sechelariu, înainte de a ajunge la Dinamo, iar prin timpane îi mai trece și acum parcă huruitul stadionului care altădată devenea pol de interes în Moldova.

Ce s-a ales acum de stadionul din Bacău, după moartea lui Sechelariu, în 2013?

Buruienile fac legea pe Municipalul băcăuan

Stadionul din Bacău, pe care au debutat jucători importanți din istoria fotbalului românesc, printre care Cristian Ciocoiu, Florin Lovin, Vlad Munteanu sau Andrei Cristea, este, astăzi, într-o stare deplorabilă.

Arena care, în trecut, avea 17.500 de locuri și care a fost renovată parțial în anul 2010 este, astăzi, o ruină. Gazonul, practic, nu mai există, în locul său fiind acum o mare de nisip, completată de buruieni. Tribunele au început să crape, scaunele arse de soare sunt deja degradate, iar tribuna oficială unde Dumitru Sechelariu se umfla în piept când își ducea echipa în cupele europene este și ea acoperită de praf.

În Bacău, fotbal e ținut în viață acum doar de Aerostar, echipă care în vară a reușit să promoveze în Liga 2. Visa să își desfășoarele meciurile pe teren propriu pe arena principală din oraș, însă acolo te poți doar îmbolnăvii, nu face sport. „Aviatorii” și-au modernizat propria arenă, de 1.500 de locuri, de la marginea orașului, acolo unde își dispută jocurile din campionat. „Letea” este un alt stadion disponibil meciurilor de fotbal în orașul lui George Bacovia sau Vasile Alecsandri.


Arena din Bacău pare o ruină azi


Combinația de galben și albastru rămâne în plan secundar. Griul tronează acum


Tabela încărcată de istorie privește în gol


Foto: Realitatea sportivă

„Am zis că nu pot să le arăt copiilor așa ceva”

Prezent, joi, în emisiunea ProSport LIVE, Vlad Munteanu a povestit un episod pe care mulți îl vor considera ca fiind unul trist pentru fotbalul românesc. Acesta a vrut să le arate copiilor săi arena unde acesta și-a început cariera de fotbalist profesionist și unde a evoluat pentru FCM Bacău, echipă care l-a „trimis” la Dinamo. Văzând starea în care se prezintă arena, Munteanu a renunțat rapid la idee, și a explicat motivul:

„La nivel personal, impactul este ciudat rău de tot. Văd acum imaginile astea și îmi aduc aminte și scaunele unde stăteam în timpul meciurilor când eram mic. Exceptând partea fotbalistică, am poze de pe teren de la doi ani de zile, când tata era antrenor. Era secundul echipei mari, Gheorghe Burleanu încă jucător, iar eu cu Răzvan eram undeva pe marginea terenului și ne jucam cu mingea.

Dar ce m-a frapat cel mai mult a fost anul acesta, când tata a împlinit 70 de ani. Mi-am luat familia, copiii să-i facem o surpriză, să-i urăm la mulți ani. A doua zi, am zis să-mi iau băieții care deja sunt mai, nouă și șapte ani, au început să joace baschet, fotbal, să vadă unde am debutat și eu.

Dacă vă uitați pe imagini, undeva în dreapta există acea intrare pe sub tribună pe unde era ieșirea și intrarea în stadion. Acolo am ajuns cu mașina, m-am uitat prin ea și am văzut stadionul. Am zis că nu pot să le arăt copiilor așa ceva. Noi avem și imaginea din trecut, dar ei o să zică ‘Tati, dar pe ce plajă ai debutat?’. Doare foarte mult, pentru că văd ce se întâmplă și cu baza de lângă, unde mi-am făcut junioratul”, a spus Munteanu la ProSport LIVE.

În cariera sa, Vlad Munteanu a evoluat pentru FCM Bacău, Dinamo , FCM Câmpina, FC Național, Energie Cottbus, Wolfsburg, Auxerre, Arminia Bielefeld, FSV Frankfurt, Ezrgebirge Aue și Concordia Chiajna.

După Sechelariu, potopul

FCM Bacău s-a „stins” în anul 2014, la un an distanță după ce Dumitru Sechelariu, fostul politician și finanțator al echipei moldovene a decedat, la vârsta de 54 de ani. 2013-2014 a fost ultimul sezon din istoria de 64 de ani a clubului. FCM Bacău era atunci în liga a treia, iar oficialii clubului au luat decizia de a retrage echipa în plin sezon.

Nume grele în echipa Bacăului

Chiar dacă pe plan intern nu a reușit să obțină performanțe remarcabile, FCM Bacău a adus de-a lungul timpului nume importante din fotbalul european în România. În anul 1969-1970, FCM Bacău dădea de Arsenal în sferturile Cupei UEFA din anul 1969-1970. Moldovenii nu au reușit să obțină un rezultat favorabil pe teren propriu, scor 2-1, iar în retur, londonezii s-au impus cât se poate de clar, cu un categoric 7-0.

21 de ani mai târziu, FCM Bacău o aducea în România pe Werder Bremen, în cadrul primei faze eliminatorii din Cupa Cupelor. Germanii se impuneau clar la bacău, cu 0-6, iar în retur, când soarta calificării era deja „tranșată”, aceștia au câștigat din nou, scor 5-0.

Cea mai mare performanță a clubului băcăuan este, fără dar și poate, câștigarea Cupei Ligii din sezonul 1997-1998. FCM Bacău câștiga atunci finala împotriva celor de la Universitatea Cluj, cu scorul de 3-2 după prelungiri. Aceștia au în palmares și o finală de Cupa României, în sezonul 1990-1991, pierdută în fața celor de la Universitatea Craiova, scor 2-1.

Speranțe pentru un nou stadion

În viitor, orașul Bacău ar putea beneficia la rândul său de o arenă nouă, așa cum în ultimii ani au apărut la București, Ploiești, Cluj-Napoca sau Craiova. Doi dintre cei mai bogați afaceriști din României, frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, au planuri mari pentru a construi în orașul în care s-au născut un stadion la standarde europene.

Potrivit Ziarul de Bacău, frații Pavăl intenționează în viitorul apropiat să ridice, din fonduri proprii, o arenă nouă pe locul „gropii polivalente”, acolo unde Primăria voia inițial să amenajeze o sală a sporturilor. Apoi să o doneze municipalității.

Arena din Regensburg (Germania), este un model pentru noul stadion din Bacău. Ridicarea uneia asemănătoare în România, cu 25.000 de locuri, ar costa în jur de 25 de milioane de euro. Ar fi un noul început pentru suflul fotbalistic al orașului, unde Dinamo Bacău, SC Bacău, Selena sau FCM au rămas pentru totdeauna în inimile suporterilor băcăuani.

FOTO Stadionul formației germane SSV Jahn Regensburg, echipă pentru care a evoluat și fiul lui Victor Pițurcă, Alexandru, în anul 2003.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×